nu vreau nici cum sa fiu emoleata, dar cum sa ma simt pufoasa la suflet daca de cele mai multe ori viata asta ma invata cat sunt de tristi si urati oamenii.
sunt tragica in voce si in vise.
as vrea sa iti povestesc cum mi-am petrecut eu sfarsitul fericirii.
marti. combinatie de vant cu o caldura sufocanta. vantul imi naucea suvitele de par in timp ce C gonea decapotabila abuzata pe sosea. gustul tigarilor imi era amar la suflet si in gat. asa de tare ma batea vantul. poate ca meritam...
in cimitir oamenii stateau grupati. zumzetul parea bruiat de vant...doamne, vantul acesta.. paraf, praf, praf. ridica praful. iar ei culcau pamantul din maldare in gropi. stiam ca vantul incearca sa opreasca masacrul, dar nu reusea decat sa ridice praful. lopetile au castigat!
privirea fetei m-a sagetat prin pori in suflet apoi in fiinta si inapoi in carne si a iesit si a intrat iar. privea in groapa cu un soi de tristete asumata.ochii nu-i mai plangeau, in schimb narile i se dilatau,barbia ii tremura, buzele vroiau sa urle, mainile erau stranse a mahnire.ii plangea tot corpul, mai putin ochii.
imi venea sa ingenunchiez in fata ei. ar fi fost prea putin asa ca m-am abtinut.
m-a luat in brate si tot ce am reusit sa ii spun a fost ca stiu nu o pot intelege si ca daca pot face ceva, orice, sa imi ceara.am simtit ca pentru asta merit sa mor, pt declaratia mea vulgara si abjecta.
erou sfasiat, decazut, neputincios. asta era conditia mea. vroiam sa fac ceva pt ei, pt ea, pt acela prieten cu dumnezeu de acum. vroiam sa fac ceva dintr-un egoism fara limite. credeam ca daca fac ceva ma voi simti eu mai bine.
apoi totul a devenit clar, de parca vantul incetase, iar vocile nu mai erau alimentate de oamenii goi ca niste manechine de plastic.
STIAM CAT VALOREAZA VIATA UNUI OM: un cordon ombilical taiat, , "o prima data" pt ceva lucruri ori sentimente si o moarte derutanta pentru ceilalti.
restul se numeste inertie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu