m-am trezit intr-o era in care toata lumea pare sa aiba exact aceleasi probleme, aceleasi psihoze si aceleasi paranoi. ma regasesc in povestile a o mie de femei zi de zi. citind blogul din urma, am realizat ca acum ceva ani scriam tot cu sufletul ca si acum, insa sufletul meu era parca mai original.
daca acum cativa ani simteam prin prisma alor mei un soi de echilibru( nu era real, dar asa ma faceau ei sa simt) acum, cand desi ei sunt tot acolo si cumva dau senzatia de acelasi echilibru, parca nu-mi mai vine sa fug spre ei ca sa ma " echilibrez". recunosc ca muuulti ani am facut asta: ceva nu mergea bine, fuga la mami, si de acum eram fata mare. banuiesc ca acum caut echilibrul in cu totul alte povesti. parca si tigara pe care o fumez e mai matura..da, oricat de stupid ar suna daca ar fi sa compar tigara fumata pe acelasi geam acum 4 ani cu tigara pe care am fumat-o acum 10 minute vad o mare diferenta de raport in primul rand. acum 4 ani ma gandeam ca baiatul visurilor mele nu ma vrea si nu ma va vrea niciodata pt ca e indragostit de o fata care este de 10000 de ori mai frumoasa, desteapta, cool:) decat mine, acum ma gandesc daca e timpul sa renunt la acelasi baiat si daca nu cumva el nu ma merita cu adevarat...
cum pula mea ajung convingerile astea sa devina incertitudini?
cum?
poate chiar ar trebui sa renunt...
