halucinatii

cum as putea sa ma bucur de intuneric cand timp de 24 de ani nu am stiut sa ma bucur de lumina?

lumea noastra e virtuala. amintiri, ganduri, poze, emotii, zambete, lacrimi, nasteri, moarte... toate sunt "nepalpabile"
chiar si ce scriu eu aici se duce undeva intr-un spatiu care nu exista
pana la urma ce este acela un pixel si in ce se masoara el?

daca vom ramane in bezna vom disparea cu tot cu trup si scrieri virtuale

ai observat vreo data ca atunci cand ninge nu e frig?

DUMNEZEU

lumina eretna

nu am glas nici macar cat un mut

iar tu nu ma auzi nici macar cat un surd 

mi-ai lipsit si m-am lipsit

cat de greu este sa arunci privirea peste umar; sa-i privesti pe cei din urma ta si mai ales sa privesti in urma ta.
de ce-as numi greseli lucrurile pe care le-am ales?
oriune m-as uita: inainte sau in urma, daca te caut pe tine imi este imposibil sa te reperez.
doar cand ma uit inauntrul meu te gasesc. abia daca iti mai simt pulsul si abia daca tu mi-l mai simti pe al meu.
ce-i drept al meu abia daca se mai simte pe undeva.

ultima oara abia daca am mai putut respira langa tine. miroseai altfel! si am simtit ca ma sufoc de atata miros necunoscut!
unde naibii s-a dus pasiunea? cum ai facut-o sa dispara?
nu stiam ca esti magician...
sau poate eu sunt si nici macar nu am stiut..

nu-i asa ca nu ma mai vrei?
nu-i asa ca a disparut chimia?
nu-i asa ca nu mi se pare?

ce fel de seara este aceea cand eu te iubesc si te revad si nu pot sa simt nimic decat rusine?

nu m-am intrebat pana acum daca te iubesc cu adevarat...
iar acum numai la asta ma pot gandi si recunosc ca nici o data nu mi-a fost atat de greu sa-mi traiesc povestea...

as fi acceptat ORICE!
ce?

oare ce or zice oamenii astia ca citesc?
oare ce or zice oamenii astia care ma cunosc?
oare ce as zice eu?
oare ce ti-as zice eu?

ti-as zice ca mi-ai lipsit atat de tare  incat nu te mai cunosc...

Sa stiu sa plamadesc un cer

Cu mainiie goale sau poate din putin pamant

Sa stiu sa-l asez deasupra capului tau

Tu sa ma faci pe mine Dumnezeul tau

hello hello can you here me?
your love is deadly
i'm nothing without you

iti place sa ma stii pierduta
iti place sa ma stii acolo, asteptand
ai asteptat vreodata?
ai asteptat sa se intample lucruri? sau te-ai dus mereu si ti-ai cerut ferm partea ta?
as pleca. plec! mai bine mai raman. as mai ramane putin. poate ai sa ceri si partea ta din mine
o poti cere si altfel decat ferm. ti-as darui-o de pomana daca mi-ai da partea mea chiar si contra cost.
te-as cumpara, te-as astepta, te-as imbratisa, te-as privi, te-as iubi.

vreau sa dansez cu tine. imi doresc atat de mult sa dansam. am pregatit muzica. imi canta in cap o piesa de cand te-am intalnit.

m-as prabusi. ma prabusesc.
nimic din ce faci nu ma indeparteaza
totul ma apropie

nici macar nu trebuie sa existi. nu trebuie sa fi

oare stii ca esti al meu?

ma privesc in oglinda.
vad un ocean.
nu mi-ai spus tu oare ca vrei sa-mi cunosti profunzimile?
nu tu ai fost cel care m-a impins sa ma dezbrac
si  mi-ai poruncit sa raman asa pentru o eternitate?
eu mi-am dat capul pe spate si am facut-o!
apoi am asteptat pana la capatul timpului meu...
ce eternitate-i aia care ii este cunoscuta omului?
eternitatea mea a durat o clipa
si m-am pabusit in genunchi
oceanul din fata mea era gata sa ma inghita
inca ma mai lupt sa potolesc valurile
macar de-ai inceta sa suflii vant nebun!
macar de-ai intoarce zarea cu susul in jos!
atunci oceanul ar fi cer
si eu as vedea in oglinda soarele
dar eu inca ma inec
iar tu inca iti traiesti eternitatea

dedublare

as scrie despre tine pana s-ar termina spatiul virtual... ma definesti atat de bine incat pot povesti despre mine fara a ma simti vizata.

ziua 1

purtam acelasi sfant in nume: I

ziua in care l-am remarcat prin ecranul televizorului a fost o zi ca oricare alta: eu, pat, telecomanda( pe atunci inca eram bolnava de televiziune prin cablu, acum m-am vindecat), clic, clic, clic, emisiune cu el, cazut fata si gandit.

nu mai vazusem pe nimeni cu asa expresie a fetei. i-am urmarit fiecare rid, fiecare microexpresie mai ceva ca (scuzati cacofonia) Cal din lie to me. avea cei mai agresivi ochi din lume. avea genul de privire blajina a psihopatului gata sa te sfasie in orice moment fara clipi. m-a intors cu susul in jos ai mi-am zis: i've got to work some of that magic i have.  stiam ca daca imi voi spune: eu cu omul asta ma voi casatori, viata ma va duce intr-un fel sau altul langa el. ( expresia asta e un fel de abracadabra pt mine).

dupa 5 luni de zile l-am cunoscut

era 2 noaptea si eu eram imbracata in cea mai simpatica rochita, pe cele mai simpatice tocuri si cu cel mai pushup sutien de la victoria secret. ieseam din pasajul victoriei si cu cat ma apropiam mai mult de masina parcata pe dreapta soselei aburind a apa din dambovita( spalasera strazile), cu atat eram mai aproape de a atinge perfectiunea sufleteasca.

deja-vu, vieti anterioare, mitul androginului lui platon, suflete pereche? nimic in comparatie cu ce simteam eu.

era mare si impunator in toata cat ti-e noaptea de mare ;nu aveam nevoie de lucruri cu care sa-l compar asa ca putin imi pasa ca strada era pustie.

am lasat geamul in jos. puea fi orice si oricine: criminal in serie, preot, Dumnezeu... putin imi pasa mie ce avea sa se intample. stiam ca si daca ma va omora voi trai o senzatie perfecta!

nu era nimic mai  mult decat el. era enorm.

mainile astea cu care scriu au inceput sa-mi tremure.

cutremura pamantul de sub mine cu fiecare pas pe care-l facea ca sa se apropie. cum ar fi putut sa nu-mi tremure mainile astea anemice?

mi-a zis:

- vin-o dupa mine!

si l-am urmat. inca il mai urmez si inca l-as mai urma daca mi-ar cere.

am ajuns in fata unei porti ruginite si cam subrede.

am coborat din masina. ma simteam ca in bronx si speram sa fac ceva ilegal ca sa marchez o asa seara.

m-am descaltat, si asa coborata de pe piedestalul tocurilor mele am sarit gardul.

am ajuns la o piscina cu apa rece. o pisica mieuna de dupa un gard. 

mi-a oferit un costum de baie pe care il scosese din vasta lui geanta si si-a rupt o soseta elastica ca sa imi construiasca un elastic alb de par.

aveam ca vestiar un tufis prin care speram sa imi vada piecare punticel al pielii mele zgribulite. pe masura ce mai indepartam cate un apanaj al frumusetii mele cosmetizate ( sutien push up, burtiera,tocuri, bucle) ma apropiam si mai mult de ioana cea abia trezita din somn( vreau sa zic naturala).

ma vazuse dupa numai 15 minute in toate ipostazele mele: aranjata, inalta, slaba si tatoasa, ca mai apoi sa ma vada scunda, cu burtica si ciufulita.

deja aveam o relatie intima:)

 mi-am inmuiat picioarele in apa bazinului in care el se mai scaldase de 1000 de ori.

apa era ca o supa primordiala. acolo s-a nascut pasiunea mea pentru el. el era gaina din supa care avea 

sa ma faca cateva ore mai tarziu Femeie.

conversatia noastra s-a redus la cateva fraze:

"- te cheama ioana...

andrei( andrei era baiatul care-l insotea dar de care abia daca imi pasa), ti-am zis ca e un semn

"- fumezi, ioana?

"-nu, m-am lasat in cea mai lunga zi din an"

antrenamentul s-a terminat si eu cu maxilarul meu dureros de atata zambit m-am repus pe tocuri si am plecat cu el spre masininile parcate.

simteam ca daca nu ma invita la el il voi urmari si voi sparge usa casei.

m-a invitat la el si jucand un rol de , nu,  nu vreau, m-am dus.

prima oprire a fost un restaurant pustiu  in mijlocul bucurestiului. 

isi comanda multa mancare intr-o combinatie aparent nepotrivita. banuiam ca un om special se hraneste altfel. eu nu as putea manca nici daca mi-ar baga cineva cu forta mancare pe gat.

imi spune ca am strabism, imi spune ca mi se misca nasul amuzant cand vorbesc. mi le spune atat de frumos si pertinent incat imi vine sa-l pup fix pe botul ala in care-si arunca mancarea cu furculita.

plecam de acolo si ne indreptam spre casa lui.

intru...

o casa plina cu lucruri. arhiplina de lucruri, haine, carti, telefoane mobile.

am simtit ca am intrat intr-un sanctuar. simteam ca imi pun picioarele pe o pardoseala calcata de multe persoane. multe persoane care nu am inteles nimic din acel haos perfect organizat.

casa gazduieste un lux ascuns in spatele harmalaiei si a abundentei de mirosuri, mancare de pisici si pisica.

patul este jos cu poate prea multe perne.

ma fascineaza tot: mirosul, movul, lanturile,mocheta, muzica, el

el se dezbraca si isi arunca hainele. totul este imbracat in mov.

ne punem in pat.
imi simte pulsul, scoate un sunet de placere.

stiam ca este seara in care ma va demonta bucatica cu bucatica ca si cand vrea sa treaca prin toate straturile scutului material care ma invaluie. stiam ca vrea sa-mi simta caldura subcutanata. stiam asta si o vedeam in privirea lui care nu se indrepta nici o secunda intr-u totul spre mine

ma saruta, imi priveste sanii din sutien si ma intreaba daca am silicoane. ii raspund ca nu. respira usurat. ma saruta iar si adormim.

prolog

nu imi este foarte clar care-i faza cu mine.
sunt romanca si am in adn nevoia de a avea informatii despre capra vecinului.
oare ceilalti stiu mai bine decat mine ce e cu ei? unde si cum sunt, unde vor fi si cum?

iulia imi spunea azi ca intr-adevar stiu...dar ca nu conteaza ca stii ca stii, ci conteaza sa-l iubesti pe dumnezeu. oare eu il iubesc pe dumnezeu? sau pana acum doar dumnezeu m-a iubit pe mine?
ma gandesc in timp ce scriu aceste lucruri daca totusi il iubesc pe dumnezeu. as vrea sa raspund cu da. si stiu ca daca ar fi fost asa nu m-as mai fi intrebat.

acum sunt mai preocupata de pamanteanul care-mi umple zilele.

este atat de frumos sa iubesti...chiar si o himera. am atata nevoie sa iubesc pt ca mereu am fost iubita, mereu. si mereu mi-am dat seama ca sunt incapabila de a iubi in felul comun acceptat de societate.

iubesc asa, anapoda. 

am iubit dintr-un complex

am iubit pt ca asta este normalitatea

imi doresc lucruri pt ca e normal sa ti le doresti

mereu ma gandesc ca mai mult ma iubesc pe mine. si stiu ca prima conditie pt a-i putea iubi pe ceilalti e sa te iubesti pe tine. altfel nu se poate. cum ai putea sa-i iubesti pe ceilalti cum te iubesti pe tine daca tu nu te iubesti?!

vezi, nu se poate!

daca e valabila a doua varianta( cea in care doar dumnezeu ma iubeste pe mine) imi pare tare rau. stiu cum e sa fi intr-o relatie in care numai unul se implica.
defapt stiu prea bine cum este sa fi intr-o relatie inchipuita. uite, iar ma intreb daca ceilalti fac asta.
trebuie sa marturisesc ca am o relatie pe care mi-am construit-o dupa bunul meu plac. persoana cu care am construit relatia asta nu cred ca stie prea bine in ce a fost bagata. defapt nu cred ca stie mai nimic despre mine. stie ca ma cheama ioana. mi-a vizitat casa o data; i-am vizitat casa de multe ori. i-am trimis multe mesaje emotionante, nu mi-a trimis nici unul.
recunosc ca sunt fascinata de relatia asta si ca imi umple sufletul de bucurie de mai multe ori pe zi. momentele acelea de bucurie apar cand ma opresc din ceea ce fac si mai adaug ceva la scenariul pe care il scriu mental. azi m-am hotarat sa-l pun pe hartia de pixeli albi ai monitorului.
stiu sa scriu si sa gandesc in multe feluri. azi nu am avut chef de o abordare melancolica si nici de una teatrala. azi scriu asa cum sunt eu. destul de alambicata dar totusi joviala si prietenoasa.

acum ca mi-am facut incalzirea si am scos din mine tot haosul ce-mi bubuia tamplece,
haideti sa va povestesc ca sa intelegeti mai bine si ca sa ma puteti judeca mai cu spor!

halucinatii zilnice

sunt un om ca oricare altul.

ciudat lucru ca ma aflu acum, aici. am avut senzatia acum 2 secunde eram in lumina unor maaaari si puternice reflectoare; pe o scena... acum din nu stiu ce motiv sunt in sala.stau pe un scaun. pozitia asta nu este deloc confortabila pt mine...

iubesc un barbat. de curand.
am mai iubit si alti baieti pana acum.
dar nici o data un barbat

sa crezi ca nu te iubesti; sa crezi chiar ca te urasti si ca nu esti capabil sa traiesti cu tine; ce minciuna ordinara!!!! esti atat de obsedata de tine incat absolut orice lucru, incepand cu pasarile din cer si terminand cu viermii din pamant, il vezi cumva legat de tine. suferinta ta e distructiva dar intr-un mod perfect constructiv; si tu stii asta! cum o fi ca oamenii sa te iubeasca atat de tare , insa pt tine sa nu conteze; ce, doar ei nu te iubesc la fel de tare cum te urasti tu!
si doare, si nu doare si iarasi doare!
 infatuata si colerica si grasa si slaba. stii ca esti frumoasa, stii ca esti urata.
de ce nu te picteaza nimeni? dar de ce nu te pictezi tu?  dar cum ar putea cineva sa picteze un contrast atat de mare de culoare? inca nu s-a inventat.....



iti vine sa musti din masa!
si masa musca din tine si scaunul la fel. s-au aliat impotriva ta...


o dulce primavara, frumoasa si calda si uda si cetoasa si plapanda si laptoasa si grasa si frumoasa si lunga si isterica si scurta si colerica


ne sabotam singuri. ne punem piedici si ne sfatuim in a face rau. si nu ma refer la rele. ci doar la rau.
sunt atat de multi oameni care cred in noi, atat de multi!
si ar fi suficient sa ne propage inspre cel mai sus cu putinta. dar nu este...


am suflet, mult suflet! dar nu am ambitia de a fi sufletista///

i miss you like shit!

imi e dor de zilele cand stiam sigur ca tu esti si ca eu sunt si, ca indiferent de parerea ta, noi suntem.

stiam sigur..credeam sincer...acum nu mai stiu ce sa stiu sau ce sa simt.

acum doar ma oblig sa nu mai stiu cum era in ziua in care am stiut sigur si am simtit sincer.

tue0007's reveletion

candva am visat la un camin, la o relatie care sa-mi ofere tot ce am crezut ca e necesar sa am ca sa pot fi fericita. as fi construit caminul asta cu oricine si oricand. doar de dragul de a-l avea.

azi m-am hotarat sa-l cladesc. am gasit persoana cu care sa fac asta: eu sunt acea persoana. m-am cautat mult in alti oameni si am sfarsit prin a ma gasi in mine.

plec cu regret de langa ultima persoana in care am crezut ca m-am gasit, sau ca m-a gasit..e discutabil...

plec cu regret dar cu mare speranta ca langa mine voi gasi tot ce n-am avut vreodata.

am vrut sa ofer totul unui strain cand e mult mai safe sa iti oferi totul tie.

asadar de azi, tue0007 i'm dancing with myself

cand e prea tarziu?

sau cand e prea devreme?

cand s-a facut timpul?

cand s-a sfarsit totul?

cand ai uitat sa-ti ceri scuze?

cand ai spus te iubesc prea devreme?

cand te-ai uitat ultima oara in oglinda la omul care se uita fara incetare in tine?

cand ti s-a intersectat privirea cu a unui om si ti-ai intors capul fara sa-i acorzi secunda care avea sa va uneasca poate?

cand ai facut lucrurile in momentul in care entuziasmul era gata sa debordeze?

cand ti-ai taiat singur craca de sub picioare si ai cazut ca bou' fara sa fi luptat cu tine ca sa mai stai cocotat inca putin?

cand ti-ai acordat tie increderea pe care o meriti fara doar si poate?

cand or zbura porcii?

raporturi sau rapoarte?

si, in definitiv, cand stii ca a venit momentul sa renunti?

m-am trezit intr-o era in care toata lumea pare sa aiba exact aceleasi probleme, aceleasi psihoze si aceleasi paranoi. ma regasesc in povestile a o mie de femei zi de zi. citind blogul din urma, am realizat ca acum ceva ani scriam tot cu sufletul ca si acum, insa sufletul meu era parca mai original.

daca acum cativa ani simteam prin prisma alor mei un soi de echilibru( nu era real, dar asa ma faceau ei sa simt) acum, cand desi ei sunt tot acolo si cumva dau senzatia de acelasi echilibru, parca nu-mi mai vine sa fug spre ei ca sa ma " echilibrez". recunosc ca muuulti ani am facut asta: ceva nu mergea bine, fuga la mami, si de acum eram fata mare. banuiesc ca acum caut echilibrul in cu totul alte povesti. parca si tigara pe care o fumez e mai matura..da, oricat de stupid ar suna daca ar fi sa compar tigara fumata pe acelasi geam acum 4 ani cu tigara pe care am fumat-o acum 10 minute vad o mare diferenta de raport in primul rand. acum 4 ani ma gandeam ca baiatul visurilor mele nu ma vrea si nu ma va vrea niciodata pt ca e indragostit de o fata care este de 10000 de ori mai frumoasa, desteapta, cool:) decat mine, acum ma gandesc daca e timpul sa renunt la acelasi baiat si daca nu cumva el nu ma merita cu adevarat...

cum pula mea ajung convingerile astea sa devina incertitudini?

cum?

poate chiar ar trebui sa renunt...

ar trebui sa stau linistita...

de ceva timp incoace pare-mi-se ca viata este doar o presupunere a faptului ca traim. de multe ori i-am dat atatea semnificatii incat acum nu mai inseamna nimic.as putea spune ca am suprasolicitat viata.undeva in lumea asta exista singurul motiv pt care merita sa traiesti:VIATA.

si stiu ca suna atat de simplu incat ai fi tentat sa spui ca traiesti, dar nu traiesti...doar esti viu. e o mare diferenta.

mereu am asteptat ranjind la soarele inexistent sa dispara norii. ca si cand daca afara e innorat as putea sa am o scuza ca nu fac nimic din ceea ce mi-as dori sa fac. de mic copil am asteptat sa se schimbe ceva, orice, dar mai ales am asteptat sa vina vara.

nu imi place vara in mod special dar iarna mi se pare ca imi seamana prea tare: rece si de neclintit.

acum e iarna si totusi, cu un efort supraomenesc m-am clintit putintel.. s-a cutremurat romania sub nameti.. apai daca ma clintesc ma tare am belit-o cu totii...

a venit si ultima zi...

asta este ultima zi...

de acum in colo Dumnezeu cu mila...

ps: mi-as dori sa le pot arata si altor oameni cat de usor este sa gasesti linistea: trebuie doar sa taci!

ma reintorc cu rusine...

credeam ca perioada mea de exteriorizare a luat sfarsit...credeam ca sunt fericita..ciudata fericire totusi , ca de atata fericire mi-a murit simtul artistic , m-am ingrasat si m-am crizat, am suferit si m-am dat cu capul de toti peretii...

stiti voi, am crezut( ca majoritatea dintre noi) ca fericirea e ceva ce vine din exterior...in anii astia am aflat ca nu e chiar asa.

l-am avut si pe EL...l-am si trimis la plimbare...l-am vrut si inapoi...nu-l mai am..il are alta...

dar eu n-am stiut; si nici ea sau el nu stiu:

nimic din exteriorul nostru nu ne influenteaza starea de spirit; noi suntem singurii care ne facem bine sau rau..

asta doar ca sa fac introducerea

brand new banana

brand new feelings