isi intinde oasele amortite si coboara din tren...
e bine aici se pare...e mai bine pentru ca nu sunt ei si nu e nimeni si nimic. un soare destul de rece ii apasa umerii. o gura de aer si porneste. incotro nu stie inca.poate nu va sti niciodata.oricum nu pornise cu speranta ca va gasi un drum anume. se lasa purtata printre valurile de oameni. aceasta masa compacta de suflete ii aduce aminte de ocean, cauta briza adulmecand miresme insa tot ce inhaleaza sunt noxe. e bine si atat. macar plaminul ii e plin de ceva. si sufletul tot gol si anost.
citeste pe chipuri uimire. citeste pe maini semne obscene. citeste pe buze vorbe goale. citeste un mare nimic. si totusi oamenii nu contenesc sa se perinde in jurul ei.
desi nu intelege nimic stie ca tot ceea ce ii e dat sa faca este sa tina pasul. si poate la un moment dat persoana din fata ei va intoarce capul si o va vedea asa cum nu a mai vazut-o nici odata: numai buna de vazut.
cu buzele tuguiate calca asfaltul si asa plictisit de atatia pasi. privirea dupa care tanjeste atat de mult nu se intoarce. el e mereu cu un pas inainte si cu ochii atintiti dupa glezne. o glezna , doua glezne , trei glezne, patru glezne...
iar ea nu face decet sa isi simta picioarele amputate de la genunci in jos...
se opeste sa isi mai umple plamanul cu aer. oprirea ei sfidase universul atat de tare incat pierdu urma calauzei. se pierduse in multimea de oameni nepasatori si il pierduse pe cel mai nepasator dintre toti.o panica languroasa se dezlantuia in interiorul ei.
ramase pe ganduri cu cerul in ochi.
acum stia clar ca acolo vrea sa ajunga
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu