nimic mai mult decat oameni

E in aer ceva care ne leaga. Pe mine de tine si pe voi de tot restul. Ceva ce adie inca din timpuri stravechi, mai puternic decat fumul vulcanilor trecuti sau a noxelor recente. Ceva ce iti patrunde nu numai in plamani, ci in toata fiinta. Un fel de mugur ce prinde radacini in noi inca de la prima suflare: IUBIREA.
Copil fiind incepi prin a iubi orice ti se da, te atasezi de ursuleti de plus si suzete, de olite si biberoane. Nu esti pretentios.
Totusi odata cu trecerea timpului simtul se rafineaza si nu mai poti fi mituit cu iz de iubire; vrei esenta pura.
Si asa incepe lungul si anevoios drum.
Oricat de cliseistic nu e nimic mai mult decat iubire.
Iubire in ipostazele ei cu timpul pe care i-l acordam, cu fricile cumulate pe parcurs, siropuri prea dulci dar de multe ori amare. Simtim, traim, ne-o dorim dar de cele mai multe ori nu o putem avea.
Iubirea pare accesibila dar de cele mai multe ori o ratam sau ne ratam. O vezi in omul de langa, o vezi si in alti oameni dar aceia o pastreaza pt altii. Un joc de-a soarecele si pisica. Daca o ai nu o ridici la rang de etern iar daca nu o ai o cauti unde nu trebuie. Si uite asa ce e presupus a fi minunat se transforma mereu in razboi, cu tine(sa o cuceresti), cu ei(sa te cucereasca).
Nimc mai mult decat oameni.